mai multa nebunie si exuberanta, mai mult dor, mai mult foc, mai multa ameteala, mai mult eu imprevizibila...mai mult eu...
Acum 21 de ani,intr'o sambata, vedeam prima geana de lumina.Dulce si rece de iarna; aceeasi geana de lumina ce imi inunda mie zambetul iarna. In Bucuresti, intre niste cadre medicale inapte, din cauza carora lichidul placentar mi'a ajuns in plamani.Evident, nu am nici o senzatie din ziua nasterii mele, insa, in momentul asta am impresia ca m'am nascut acum mult timp, intr'un orasel suedez mic si gri, cu o piata mare pavata cu bucati de pietre cenusii,cu oamenii care traverseaza grabiti piata mare si goala ferindu'se de frigul si ceata de dimineata,oamenii...cu inima lor de sticla ce de'abia bate. Nu stiu daca am aceasta senzatie datorita ultimelor intamplari petrecute sau datorita faptului ca mi'e imposibil sa accept rolul timpului. "Tu nu accepti ca trece.Nu vrei si nu suporti ideea ca timpul trece", imi zicea, in anul 1 de facultate, profu de economie.Oricare ar fi cauza sunt totusi convinsa ca o suflare de vreme din ziua nasterii mele se regaseste in senzatia mea de'acum. Imi place, cand anumite persoane, in anumite imprejurari imi provoaca anumite senzatii.Iubesc asta si de'abia o astept.In ultimu timp imi e atat de rara, incat nici nu imi dau seama ce devin.Ultima astfel de senzatie m'a facut sa imi ridic o spranceana si sa intreb de ce?de ce el? sau de ce aici?poate pentru ca mi'a provocat mai multe senzatii decat asta. Ador sa ma joc in paru cuiva in timp ce doarme.Sa cobor spre gat,apoi sa urc spre ochi..si sa ma reintorc cu jocul in par.Ultima data cand faceam asta, mi'a aparut o imagine brusca inaintea ochilor disparand in mai putin de o secunda.E ,probabil, de vina setea mea nepotolita de mine.Astfel, mi'am amintit de mastile sculptate in lemn, ce stau paznici de o parte si de alta a bancilor ce duc spre Greweln.Mi'a fulgerat imaginea lor inaintea ochilor, in intunericul indulcit de fum, aburi de whisky, buzele mele arzande si o lupta cu mine insami.Mi'e dor de imaginea aceea, mi'e dor de vremea cand stateam minute in sir in fata lor, analizand fiecare trasatura a fetzelor de lemn sculptate, fiecare canal sapat in lemn, mi'e dor de mine de'atunci desi realizez ca acum sunt mult mai copil decat eram atunci. A'mi fi dor joaca un rol important in existenta mea.Cu el ma culeg pe mine si ma intregesc.Pana cand o sa continuu sa imi fie dor?
